De multe ori, se poate, sa fi avut senzatia ca traiesti intr-un scenariu de viata prefabricat, intr-un scenariu in care actiunile personajelor tale sunt ghidate pur si simplu de o forta pe care nu o poti controla, fiecare jucandu-si rolul perfect.
De multe ori, se poate, sa fi simtit o discrepanta intre comportamentul tau si ceea ce crezi ca ar fi mai potrivit pentru tine. Ca si cum comportamentul tau isi urmeaza partitura lui de actiune, ignorand inconstient nevoile tale prezente.
De multe ori, se poate, ca cele de mai sus sa te bulverseze, astfel incat sa devii confuz/a si nedumerit/a vis-a-vis de ceea ce doresti cu adevarat de la tine si viata ta.
Te intrebi, ce se intampla cu mine? De ce nu reusesc, sa imi orientez comportamentul spre nevoile mele reale si prezente? De ce ma comport ca si cum as rescrie o poveste de viata stabilita demult pentru mine?
Ce sunt povestile de viata inconstiente?
Istoria noastra de viata este marcata de etape de dezvoltare si evolutie.
Copii fiind, in primii ani de viata, intelegem si interpretam ceea ce ne inconjoara, prin prisma a ceea ce simtim. MAMA SI TATA sunt facilitatorii lumii exterioare, mimica si gesturilor lor constituind repere pentru ceea ce se intampla.
Daca observam pe fata MAMEI o lacrima atunci cand ne lovim, emotiile noastre vor exprima aceasta lacrima, printr-o poveste dramatica (poveste=interpretarea evenimentului), poveste ce implica un inceput, o intriga si un final. Povestea poate fi despre un copil care si-a ranit mama, facand-o sa sufere, prin urmare acel copil NU MERITA IUBIREA MAMEI, prin urmare NU MERITA IUBIREA NIMANUI; mai tarziu, copil va creste si ca adult el nu va beneficia de IUBIRE SI VALORIZARE pentru ca, in credinta lui, NU MERITA. Povestea poate fi despre un copil care, dorind sa ajunga in bratele MAMEI, intalneste un obstacol care il raneste…el poate lua decizia in acel moment sa planga si uitandu-se la mama lui, care la randul ei plange, poate intelege ca ceea ce i s-a intamplat este o tragedie si ca lumea inconjuratoare este amenintatoare si ostila; tocmai de aceea trebuie sa stea mai mult pe langa mama care sa-l protejeze. Copilul va creste si ca adult el va depinde tot de MAMA sau ALTII ca sa functioneze.
Avem nevoie de o poveste de viata, inca din primii ani de viata, pentru a ne adapta lumii. In cadrul acestei povesti, parintii joaca un rol major, pana la varsta de 6 ani – dupa aceasta varsta, intervin si alti factori – scoala, ceilalti, destinul. Spre maturitate nu mai investim in povestea noastra de viata, aceasta functioneaza ca un film inconstient, ghidandu-ne comportamentul zilnic.
Povestea noastra de viata contine personaje, actiuni si evenimente; implica un rezultat final. De la o anumita varsta, nu o mai adaugam nimic povestii noastre de viata, nu o mai modelam…ea functioneaza ca o poveste ce vine din interioriul noastru – un ghid inconstient, fara sa mai stim exact de ce am ales acel scenariu de actiune, de ce personajul principal se simte in acel fel, de ce poveste are acel final.
Cand povestea de viata devine ineficienta pentru nevoile noastre?
Povestea primara de viata devine ineficienta cand, in calitate de adult, actiunile noastre nu sunt orientate spre scopuri necesare interiorului nostru. Ca si cum, ne dorim sa obtinem succesul, dar comportamentul nostru contrazice acest deziderat, dezvoltand actiuni opuse acestui obiectiv.
Pentru ca povestea primara de viata functioneaza inconstient, ca un automatism, ne mobilizam sa gasim rapunsuri de ce esuam in ceea ce ne propunem…dar uitam sa cautam explicatii in limbajul acestei povesti.
Daca in primii ani de viata, aceasta poveste a fost functionala pentru noi, acum, in calitate de adulti nu ne mai ajuta…pentru ca dispunem de suficiente resurse personale pentru a reusi in tot ceea ce ne-am propus.
Cum putem rescrie povestea de viata?
Pentru a rescrie povestea de viata, trebuie sa ne intoarcem la copilul din noi insine, sa ii intelegem emotiile, sa ii intelegem nevoile. Copilul nostru interior si-a construit aceasta poveste pentru a face fata necunoscutului lumii exterioare. Povestea construita este despre el insusi, despre ce simte vis-a-vis de necunoscut, vis-a-vis de protectorii MAMA si TATA, despre nevoile lui de iubire si siguranta. Povestea lui este despre drama traita de un pitic in confruntarea lui cu un urias (viata). Pentru ca nu dispune de intelegere, emotiile ii sugereaza ceea ce se intampla; emotii precum teama, neliniste, vinovatie, furie il insotesc pe drumul sau. Mai mult, e suficient sa simta o singura data teama si va generaliza aceasta teama la toate situatiile necunoscute, pentru ca mici fiind evaluarile noastre particulare trec rapid in registrul generalizarilor si adevarurilor absolute despre viata. De exemplu, daca copilul vede intre protectorii sai un conflict fizic, teama resimtita se poate transforma in panica, iar relatiile dintre mama si tata el le va interpreta drept „amenintatoare”; mergand pe principiul generalizarii „toti parintii au o relatie amenintatoare”; ca adult se va simti insecurizat intr-o relatie cu sexul opus, pentru ca potrivit povestii primare de viata, aceast lucru inseamna amenintare.
In cadrul povestii sale de viata copilul isi atribuie un rol, rolul adaptat povestii construite. Poate copilul din exemplu de mai sus simte nevoia de a-si pedepsi unul dintre parinti, astfel incat sa-si protejeze celalalt parinte. In aceasta poveste, copilul isi poate asuma un rol de salvator…salvatorul este SUPER EROUL care apara personajul din poveste, agresat de celalat personaj „rau”. Mai tarziu, ca adult, acest copil va simti nevoie sa salveze de fiecare data pe cineva aflat intr-o situatie de neajutorare, ignorandu-si propriile nevoi.
In unele povesti, copilul poate juca rolul de victima…victima este personajul care simte vinovatie in povestea lui; in exemplul dat, copilul poate interpreta ca mama si tata se cearta din cauza lui, ca el este sursa conflictului lor, prin urmare, nu merita sa beneficieze de mama si tata, nu merita iubire. Mai tarziu, ca adult, acest copil va simti nevoia de a primi cat mai multa atentie si iubire, sufocandu-si partenerul sau partenera cu dovezi continue de iubire.
Spuneam ca ne putem rescrie povestea de viata, daca intelegem nevoile copilului nostru interior. Cin este acel copil? Copilul interior reprezinta una dintre cele trei stari caracteristice Eului. Eric Berne a definit o stare a eului ca si “un model constant de sentimente si experiente direct relationat cu un model corespunzator de comportament”. Avem 3 stari ale eului care corespund cu modele constante, separate si distincte de sentimente si comportamente. Aceste 3 stari se numesc: starea Parinte a eului, starea Adult a eului si starea Copil a eului. Starea eului de Copil reprezinta emotiile noastre, este starea cea mai pretioasa din noi, este lacasul trairilor specifice copilariei si inocentei.
Intr-o lume in care copilul nostru interior afla ca NU ESTE OK, intr-o lume in care copilul nostru interior se simte nevalorizat, intr-o lume in care sentimentele copilului nostru interior sunt ranite, intr-o lume plina de pericole, copilul are nevoie de un ADULT care sa se bucure de prezenta lui, care sa il ocroteasca si sa il invete sa se adapteze.
In fiecare dintre noi exista acel ADULT care poate oferi liniste si securitate copilului nostru interior, modificand astfel povestea dramatica de viata. Rezultatul va fi o mai buna intelegere a nevoilor prezente, de adult. Rezultatul va fi un interior mult mai echilibrat si adaptat unui prezent dinamic.
Pretuieste copilul tau interior….asculta-i povestea…ocroteste-l…
TERAPIA SUFLETULUI 