VREAU SA FIU STAPANUL FABRICII PERSONALE DE FERICIRE

Trairile si reactiile experimentate ca raspuns la evenimentele  ce ne inconjoara  sunt mediate cultural.  Cultura constituie sediul principiilor, valorilor credintelor unei comunitati. Cultura creeza un spatiu identitar, spatiu ce ofera repere comune pentru toti membrii acelei comunitati. Totodata cultura ofera prescriptii comportamentale ce insotesc credintele,  valorile acelei comunitati. Prin urmare, cultura mijloceste maniera comportamentala in care reactionam la evenimentele din viata noastra.

Cultura familiala, ca suport esential in primii ani de viata, constituie etapa in care oferim semnificatii reactiilor noastre la evenimente. Imaginati-va copilul mic ce este “abandonat” de mama in rotobil (gestul este semnificat drept gest de abandonare, iar plansul constituie maniera in care copilul atrage atentia ca ceva se intampla in lumea lui) sau situatia in care rotobilul se loveste de un obstacol (obstacol semnificat de copil drept imposibilitate de a ajunge la parintele preferat si de a primi gesturi de afectiune). Totodata ne-am insusit o serie de atitudini “parentale”, internalizate prin procesul de imitatie: ingrijorarea mamei atunci cand copilul se loveste, teama mamei atunci cand copilul este racit. Prin urmare, maniera in care acordam semnificatii evenimentelor din viata noastra si mai ales ce comportament alegem pentru a traversa acel eveniment este invatata inca din primii ani.

O alta teorie pe care doresc sa o expun ne va ajuta sa intelegem de ce nu stim sa zambim in fiecare zi, de ce utilizam mai des tristetea decat zambetul. Studiile de psihologie sociala demonstreaza ca, in procesul de invatare sociala, am deprins NEPUTINTA. Cu alte cuvinte, ne-am dezvoltat ca in nenumarate situatii sa ne comportam conform neputintei invatate intr-o anumita situatie. Cercetarile experiementale care au validat aceasta teorie au fost efectuate pe grupe de studenti carora li se prescriau sarcini de tipul “rezolvarea unor probleme de matematica imposibil de rezolvat, ce nu aveau solutii (fapt nestiut de studenti)”; studentii renuntau treptat la sarcina, demotivandu-se si mai ales asumandu-si ca sunt neputinciosi sa rezolve astfel de probleme. In situatiile de viata, cand confruntarea cu obstacolele  genereaza un consum mare energetic, prin prisma modelului de invatare sociala internalizat, folosim atitudinea de tip neputinta si renuntam la lupta.

De ce fabrica personala de trairi si emotii uneori este gestionata de alti “stapani”? Mama, tata, bunica, fratele, sora, prietenul/a, profesorul…intreaga lume….

De ce fabrica personala de trairi si emotii uneori permite productia exclusiva de tristete, lacrimi, disperare, deznadejde?

Pentru ca asa am invatat…sa atribuim vietii semnificatii tragice, depresive…pentru ca am uitat cum e sa fim copii, sa ne simtim liberi si sa renuntam zilnic la toate grijile si problemele ce ne inconjoara…care oricum isi gasesc rezolvare printre randurile agendelor noastre organizate.

Te invit CA INCEPAND DIN ACEASTA CLIPA SA ALEGI SA FII STAPANUL PROPRIEI FABRICI DE EMOTII SI TRAIRI.

Cum sa invatam sa fim stapanii propriei fabrici de emotii si trairiri:

  • Acceptand ca,  sa traiesti fericit, se poate invata…e o chestiune de alegere personala;
  • Acceptand ca ceilalti – pe care i-ai delegat cu rol de stapan ai casutei tale de emotii si trairi – nu sunt experti in gestionarea propriilor tale probleme; ca singurul care le poate rezolva ESTI TU;
  • Invatand sa traiesti liber…eliberandu-te de toate prescriptiile, regulile de tip “trebuie” care nu fac decat sa iti reduca din autenticitate si creativitate;
  • Acceptand ca ai nevoie de un proces de dezvoltare personala, de multiple momente de auto-analiza si autocunoastere prin care sa faci cunostiinta cu tine insuti/insati;
  • Invatand sa fii stapanul propriei vieti, asumandu-ti rolul de protagonist in scenariul propriei vieti;
  • Invatand sa te privesti in oglinda personala…dincolo de masca zilnica;
  • Intelegand ca nimeni nu poate sa gestioneze mai bine decat tine materialul aceasta emotional…ce te astepta sa il modelezi si sa creezi multe moment frumoase;

“Dar nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni ? De ce ar trebui să fim sfăşiaţi de un vultur ca să avem curaj ? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa ? Nu exista un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern ? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi ? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi ? Nu, nu vreau să ajung la această concluzie oricâte argumente s-ar aduce în favoarea ei. Măreţia unui martir nu se măsoară după suferinţele îndurate, ci dupa credinţa sa” (Octavian Paler, Scrisori imaginare)

Fericirea este o calatorie, nu o destinatie. Iar cheia spre ea…e in maine tale!

Published in: on 9 Iunie 2010 at 00:20  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://terapiasufletului.wordpress.com/2010/06/09/vreau-sa-fiu-stapanul-fabricii-personale-de-fericire/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: