„De ce-uri” in iubire…

De multe ori ne intrebam ce inseamna iubirea. De multe ori cautam explicatii rationale, emotionale, comportamentale pentru acest subiect; nevoia noastra de explicatii avand la baza dorinta de control si gestiune al noianului de trairi simtite.

Ideea de a scrie acest articol mi-a venit in urma unei sedinte de consiliere psihologica.  Stateam cuibarita in fotoliu si imi ascultam activ clienta, o doamna de varsta matura ce traversa o perioada de doliu afectiv.  Priveam atenta la mimica si intreaga gestualitate… Ii ascultam povestea de viata, povestea unei partenere ratacite in fata unei decizii implacabile a destinului – pierderea sotului. Dincolo de „normalitatea” emotiilor experimentate, observasem la clienta mea un comportament afectiv justificativ vis-a-vis de relatia de cuplu: „l-am iubit pentru ca era un om bun”, ” l-am iubit pentru ca asa trebuia”, „l-am iubit pentru ca…”, „l-am iubit deoarece…”, „cat l-am iubit…”!

Sedinta se incheiase si uitandu-ma peste notite m-am trezit argumentand justificarile excesive ale clientei mele: le folosea, in aceasta etapa, pentru a-si explica disconfortul emotional si pierderea afectiva; le folosea pentru a-si justifica absenta persoanei ce a constituit obiectul investitiei afective.

De ce avem nevoie de justificari pentru a iubi?

De ce avem nevoie de un el sau ea pentru a-i semnifica drept obiecte ale iubirii?

De ce avem nevoie de conceptualizarea notiunii de iubire?

Te invit sa gasim raspunsuri la astfel de intrebari.

Suntem programati genetic sa iubim, altfel spus in noi salasluieste inconstient atat reprezentarea iubirii (manifestata constient prin formula „mi-as dori..”) cat si set-ul perceptiv al iubirii (set-ul de comportamente, atitudini si motivatii ce stau la baza iubirii). Primii ani de viata,  caracterizati de dependenta afectiva materna, asociaza acestei programari genetice si experienta bruta a iubirii, plina de emotii si trairi afective.

Astfel, daca copilul, desi programat genetic sa iubeasca sanatos, experimenteaza in perioada de dependenta afectiva materna emotii care sa ii intareasca faptul ca iubirea este o experienta dureroasa (de ex. copilul plange sa fie luat in brate de parintele preferat dar acesta din urma nu raspunde plansului), modelul inconstient de iubire este contaminat. Prin urmare, experienta dureroasa va fi memorata si stocata si folosita drept ghid de interpretare pentru experiente viitoare… Desigur copilul poate experimenta si contexte fericite, in care i se raspunde prin gesturi de afectiune, dar experienta dureroasa legata de iubire va fi reactivata ori de cate ori contextul declansator este similar, aducand la suprafata teama de abandon de mai sus.

Tot in copilarie, preferinta descrisa de psihanaliza clasica (Freud) pentru parintele de sex opus (complexul Oedip) inmagazineaza modelul inconstient al partenerului/partenerului: trasaturi fizice, caractersitici psihologice, etc… Prin aceasta preferinta modelul iubirii programata genetic este alterat prin experientele traite alaturi de parintii nostri si rolurile dominante jucate de acestia. Un parinte de sex opus normativ (ce utilizeaza pedepse, critici, reguli inflexibile) va fi investit la nivel inconstient cu un model de parteneriat dominant, rigid, lipsit de emotivitate si agresiv. Un parinte de sex opus dependent (ce sufoca, ingradeste liberul arbitru al copilului, este omniprezent) va fi investit la nivel inconstient cu un model de parteneriat dependent, ce necesita multiple dovezi de iubire, lipsit de libertate decizionala, presarat de gelozie patologica.

Rolurile si scenariile de viata traite de copil in mediul familial bazal isi pun amprenta asupra disponibilitatii genetice de iubire. Astfel intr-un rol de salvator iubirea va fi caracterizata printr-o nevoie acuta de protectie a partenerului, acceptarea unor situatii nefericite de relationare, acceptarea unui parteneriat lipsit de consistenta rationala sau emotionala. Un rol de victima va investi iubirea intr-un model de cuplu dependent rational-afectiv.

In concluzie, trairile emotionale memorate in legatura cu iubirea se manifesta vizibil in comportament! Disponibilitatea noastra naturala de a iubi este validata pozitiv sau negativ prin experientele intalnite de-a lungul copilariei, aceasta etapa constituind fundamentul investitiei afective!

Sa continuam..

Ne maturizam si viata ne impinge in stadiul construirii unei familii. Stilurile defectuoase de relationare din familia bazala insusite inconstient sunt acum aplicate la nivel comportamental in noua familie. Iubirea si formele ei de manifestare devine in acest stadiu existential o preocupare constanta in viata cuplului. Partenerii sunt preocupati de construirea unui parteneriat…ei sunt implicati in constructia unei constelatii familiale si de cuplu.

Privita prin prisma maturitatii emotionale si rationale iubirea poate fi definita ca forma suprema de atasament. Schimburile reciproce dintre parteneri implica negocieri afective, atitudinale, comportamentale si rationale. Iubirea implica prezenta activa in viata de cuplu, nu cauta justificari, ci imbraca forme altruiste de comportament pro-personal. Alaturi de maturitate si inteligenta emotionala, asertivitatea asigura spatiului real si sanatos al tranzactiilor dintre parteneri.

De ce-uri in iubire…

„A iubi inseamna a oferi ceva ce nu ai, cuiva care nu are nevoie.”  – LACAN

Exista o minciuna impartasita in orice iubire de simt comun, o iluzie binefacatoare. Partenerii negociaza de fapt sa iubeasca propriile proiectii, respectiv ceea ce celalalt nu regaseste in sine si vede in celalalt. Relatia de iubire rezista exact atat timp cat cei doi reusesc sa se oglindeasca narcisic unul in celalalt mai mult decat in realitate. Astfel ca narcisismul fiecaruia alimenteaza si potentiaza relatia de iubire.

„De ce-urile” apar atunci cand nu mai proiectam in celalalt/cealalta handicapul nostru afectiv. „De ce-urile” apar ca raspuns la zona de disconfort din spatele cortinei iubirii functionale.

Prin urmare, avem nevoie de justificari in iubire pentru a umple golul interior determinat de iubirea resimtita odata si pentru care am fost programati genetic…gol determinat de experienta iubirii functionale sau disfunctionale experiementata pe parcursul existentei. Discrepanta intre ideal (programat genetic) si real (experimentat zilnic) creaza o zona de disconfort afectiv si rational.

Cel mult pot numi iubire atasament relational – concept ce determina beneficii sanatoase pentru parteneri. Noi oamenii nu stim si nu cunoastem iubirea…decat la nivel conceptual! Si cu cat incercam mai mult sa ne apropiem de aceasta emotie superioara cu atat mai nepregatiti si nestiutori ne simtim. Si totusi – numim iubire orice stare, traire, sentiment ce se apropie foarte mult de ceea ce ne-am dori prezent zilnic in viata noastra! Dar primul pas ar fi sa invatam sa ne iubim pe noi insine!

Te invit sa iubesti…sa te scalzi in iubire!

 

 

Published in: on 18 Ianuarie 2011 at 00:22  Comments (2)  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://terapiasufletului.wordpress.com/2011/01/18/de-ce-uri-in-iubire/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. iubirea e doar o floare ce ne creste in suflet si peste care nu vrem sa vina niciodata iarna

  2. Da,aceasta floare,are nevoie de intretinere, de aceia trebuie sa o ingrijim,sa nu lasam ura,invidia,rautatea intalnita la fiecare pas la unii semeni ai nostri,sa avem grija sa nu lasam FLOAREA IUBIRII sa o vestejeasca aceste sentimente urate care ni se pot infiltra in suflet.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: