Povestile inconstiente din viata noastra

           

             De multe ori, se poate, sa fi avut senzatia ca traiesti intr-un scenariu de viata prefabricat, intr-un scenariu in care actiunile personajelor tale sunt ghidate pur si simplu de o forta pe care nu o poti controla, fiecare jucandu-si rolul perfect.

            De multe ori, se poate, sa fi simtit o discrepanta intre comportamentul tau si ceea ce crezi ca ar fi mai potrivit pentru tine. Ca si cum comportamentul tau isi urmeaza partitura lui de actiune, ignorand inconstient nevoile tale prezente.

            De multe ori, se poate, ca cele de mai sus sa te bulverseze, astfel incat sa devii confuz/a si nedumerit/a vis-a-vis de ceea ce doresti cu adevarat de la tine si viata ta.

            Te intrebi, ce se intampla cu mine? De ce nu reusesc, sa imi orientez comportamentul spre nevoile mele reale si prezente? De ce  ma comport ca si cum as rescrie o poveste de viata stabilita demult pentru mine?

            Ce sunt povestile de viata inconstiente?

            Istoria noastra de viata este marcata de etape de dezvoltare si evolutie.

            Copii fiind, in primii ani de viata, intelegem si interpretam ceea ce ne inconjoara, prin prisma a ceea ce simtim. MAMA SI TATA sunt facilitatorii lumii exterioare, mimica si gesturilor lor constituind repere pentru ceea ce se intampla.

              Daca observam pe fata MAMEI o lacrima atunci cand ne lovim, emotiile noastre vor exprima aceasta lacrima, printr-o poveste dramatica (poveste=interpretarea evenimentului), poveste ce implica un inceput, o intriga si un final. Povestea poate fi despre un copil care si-a ranit mama, facand-o sa sufere, prin urmare acel copil NU MERITA IUBIREA MAMEI, prin urmare NU MERITA IUBIREA NIMANUI; mai tarziu, copil va creste si ca adult el nu va beneficia de IUBIRE SI VALORIZARE pentru ca, in credinta lui, NU MERITA.  Povestea poate fi despre un copil care, dorind sa ajunga in bratele MAMEI, intalneste un obstacol care il raneste…el poate lua decizia in acel moment sa planga si uitandu-se la mama lui, care la randul ei plange, poate intelege ca ceea ce i s-a intamplat este o tragedie si ca lumea inconjuratoare este amenintatoare si ostila; tocmai de aceea trebuie sa stea mai mult pe langa mama care sa-l protejeze. Copilul va creste si ca adult el va depinde tot de MAMA sau ALTII ca sa functioneze.

                       Avem nevoie de o poveste de viata, inca din primii ani de viata, pentru a ne adapta lumii. In cadrul acestei povesti, parintii joaca un rol major, pana la varsta de 6 ani – dupa aceasta varsta, intervin si alti factori – scoala, ceilalti, destinul. Spre maturitate nu mai investim in povestea noastra de viata, aceasta functioneaza ca un film inconstient, ghidandu-ne comportamentul zilnic.

                        Povestea noastra de viata contine personaje, actiuni si evenimente; implica un rezultat final. De la o anumita varsta, nu o mai adaugam nimic povestii noastre de viata, nu o mai modelam…ea functioneaza ca o poveste ce vine din interioriul noastru – un ghid inconstient, fara sa mai stim exact de ce am ales acel scenariu de actiune, de ce personajul principal se simte in acel fel, de ce poveste are acel final.

                  Cand povestea de viata devine ineficienta pentru nevoile noastre?

                 Povestea primara de viata devine ineficienta cand, in calitate de adult, actiunile noastre nu sunt orientate spre scopuri necesare interiorului nostru. Ca si cum, ne dorim sa obtinem succesul, dar comportamentul nostru contrazice acest deziderat, dezvoltand actiuni opuse acestui obiectiv.

                  Pentru ca povestea primara de viata functioneaza inconstient, ca un automatism, ne mobilizam sa gasim rapunsuri de ce esuam in ceea ce ne propunem…dar uitam sa cautam explicatii in limbajul acestei povesti.

              Daca in primii ani de viata, aceasta poveste a fost functionala pentru noi, acum, in calitate de adulti nu ne mai ajuta…pentru ca dispunem de suficiente resurse personale pentru a reusi in tot ceea ce ne-am propus.

            Cum putem rescrie povestea de viata?

            Pentru a rescrie povestea de viata, trebuie sa ne intoarcem la copilul din noi insine, sa ii intelegem emotiile, sa ii intelegem nevoile. Copilul nostru interior si-a construit aceasta poveste pentru a face fata necunoscutului lumii exterioare. Povestea construita este despre el insusi, despre ce simte vis-a-vis de necunoscut, vis-a-vis de protectorii MAMA si TATA, despre nevoile lui de iubire si siguranta. Povestea lui este despre drama traita de un pitic in confruntarea lui cu un urias (viata). Pentru ca nu dispune de intelegere, emotiile ii sugereaza ceea ce se intampla; emotii precum teama, neliniste, vinovatie, furie il insotesc pe drumul sau. Mai mult, e suficient sa simta o singura data teama si va generaliza aceasta teama la toate situatiile necunoscute, pentru ca mici fiind evaluarile noastre particulare trec rapid in registrul generalizarilor si adevarurilor absolute despre viata. De exemplu, daca copilul vede intre protectorii sai un conflict fizic, teama resimtita se poate transforma in panica, iar relatiile dintre mama si tata el le va interpreta drept „amenintatoare”; mergand pe principiul generalizarii „toti parintii au o relatie amenintatoare”; ca adult se va simti insecurizat intr-o relatie cu sexul opus, pentru ca potrivit povestii primare de viata, aceast lucru inseamna amenintare.

            In cadrul povestii sale de viata copilul isi atribuie un rol, rolul adaptat povestii construite.  Poate copilul din exemplu de mai sus simte nevoia de a-si pedepsi unul dintre parinti, astfel incat sa-si protejeze celalalt parinte. In aceasta poveste, copilul isi poate asuma un rol de salvator…salvatorul este SUPER EROUL care apara personajul din poveste, agresat de celalat personaj „rau”. Mai tarziu, ca adult, acest copil va simti nevoie sa salveze de fiecare data pe cineva aflat intr-o situatie de neajutorare, ignorandu-si propriile nevoi.

            In unele povesti, copilul poate juca rolul de victima…victima este personajul care simte vinovatie in povestea lui; in exemplul dat, copilul poate interpreta ca mama si tata se cearta din cauza lui, ca el este sursa conflictului lor, prin urmare, nu merita sa beneficieze de mama si tata, nu merita iubire. Mai tarziu, ca adult, acest copil va simti nevoia de a primi cat mai multa atentie si iubire, sufocandu-si partenerul sau partenera cu dovezi continue de iubire.

            Spuneam ca ne putem rescrie povestea de viata, daca intelegem nevoile copilului nostru interior. Cin este acel copil? Copilul interior reprezinta una dintre cele trei stari caracteristice Eului. Eric Berne a definit o stare a eului ca si “un model constant de sentimente si experiente direct relationat cu un model corespunzator de comportament”. Avem 3 stari ale eului care corespund cu modele constante, separate si distincte de sentimente si comportamente. Aceste 3 stari se numesc: starea Parinte a eului, starea Adult a eului si starea Copil a eului. Starea eului de Copil reprezinta emotiile noastre, este starea cea mai pretioasa din noi, este lacasul trairilor specifice copilariei si inocentei.

            Intr-o lume in care copilul nostru interior afla ca NU ESTE OK, intr-o lume in care copilul nostru interior se simte nevalorizat, intr-o lume in care sentimentele copilului nostru interior sunt ranite, intr-o lume plina de pericole, copilul are nevoie de un ADULT care sa se bucure de prezenta lui, care sa il ocroteasca si sa il invete sa se adapteze.

            In fiecare dintre noi exista acel ADULT care poate oferi liniste si securitate copilului nostru interior, modificand astfel povestea dramatica de viata. Rezultatul va fi o mai buna intelegere a nevoilor prezente, de adult. Rezultatul va fi un interior mult mai echilibrat si adaptat unui prezent dinamic.

            Pretuieste copilul tau interior….asculta-i povestea…ocroteste-l…

Anunțuri

Minciuni despre noi insine…

Am invatat de mici valori precum „bine” sau „rau”, „adevar” sau „minciuna”. Pentru a ne adapta mai bine evenimentelor de viata, ne fabricam o serie de explicatii privind mersul lucrurilor! Astfel de explicatii, uneori, nu au niciun suport rational; nu au niciun fundament empiric in realitatea inconjuratoare…si, totusi, continuam sa le utilizam!

   Prin urmare, alegem, sa ne mintim…crezand ca ne vom facilita periplul existential!

Minciunile din viata mea au fost:

„Sa plangi e rusinos!”

 ” Eu stiu ce este mai bine pentru fiintele dragi mie!”

„Ceilalti nu ma iubesc!”

‘Imi pot fauri visele prin destinul partenerului sau copilului meu!”

„Fericirea mea depinde de celalalt!”

 Astazi nu mai am nevoie de ele, pentru ca am invatat sa nu ma mai mint…sa nu ma mai agat de altii! Am invatat sa fiu libera!

Te invit sa iti analizezi minciunile interioare…de ce ai nevoie de ele? ce mascheaza ele? ce mesaj au ele pentru interiorul tau?

Curaj,

Ramona Pora

Published in: on 19 Octombrie 2011 at 13:27  Comments (2)  
Tags: , , ,

A invata sa primim darurile vietii…

            Violentele, situatiile negative, dificultatile intalnite pe drumurile vietii noastre par sa lase in spiritul nostru, in memoria, in corpul nostru sau in trecutul nostru mai multe urme decat  evenimentele fericite pe care le-am trait!

            Ele se depun in goluri, ca niste falii, deschid insuficiente sau dau la iveala lipsuri. Se inscriu ca rani, ca pagini sifonate sau rupte din povestea vietii noastre pe care ne grabim sa le intoarcem, sa le punem deoparte, sa le uitam.

            E ca si cum planul nostru de constiinta ar fi infundat intr-o perceptie rupta si fundamental dualista a realitatii: pe de o parte, tot ce este bun, tot ce tine de registrul placerii, al multumirii, al linistii (toate mesajele de aceasta natura sunt cultivate, pastrate, cautate sau chiar sanctificate intr-o ideologie pozitivista), si de cealalta parte, tot ceea ce produce neplacere, ne confrunta cu inacceptabilul, cu incertitudinea, si care va fi negat, alungat, eliminat, dar va ramane totusi atat de prezent prin urmele profunde pe care le lasa in noi.

            E ca si cum am fi invatat sa decodam mesajele de viata continute de fiecare eveniment, dincolo de conotatiile lui imediate de suferinta, obstacol sau dificultate; ca si cum nu am sti sa percepem si cu atat mai putin sa primim cum trebuie dovezile de recunostinta, faptele pozitive, cadourile vietii, ascunse, dar prezente…in tot ce ni se intampla.

            Cand ne confruntam cu necazuri, tracasari sau obstacole, cand ni se intampla un accident, cand ne imbolnavim, cand o fiinta iubita ne paraseste, la inceput ne este greu sa intelegem in ce consta partea pozitiva a acestor evenimente si cum ne pot ele aduce un dar. Faptele in sine, violente pe care ne-o aduc ne revolta, ne insala sau ne dezechilibreaza. Ne provoaca atitudini reactive sau defensive. Uneori char ne ranesc, ne pot atinge in zonele sensibile, pot distruge o parte esentiala din noi insine. Va fi nevoie  de o revenire, de un efort de interiorizare si de constientizare pentru a descoperi scanteia de viata care arde, posibilitatea unei deschideri si a unei schimbari dupa perioada de dezechilibru pe care o traversam.

            O criza, un conflict acut pot fi un catalizator care sa reuneasca energii risipite pentru a  mobilizz bogatii interioare necunoscute, pentru a destepta potentialuri neasteptate.

            Viata are multe daruri. Se pare ca mecanismul functioneaza dupa cum urmeaza. Sentimentele pozitive, cand sunt recunoscute ca atare si sunt cultivate, ne dau energie, iar aceasta energie se transforma oarecum intr-o stralucire de bunastare, in iubire. In sens invers, semnalele negative pot fi percepute ca violente care redeschid rani, care secreta la randul lor suferinta. Suferinta, resentimentul devitalizeaza, consuma energia.

            Astfel, ne putem imagina o ucenicie in relatiile interumane care sa ne pemita sa primim cu recunostinta viata care exista in orice eveniment, in orice intalnire, in orice schimb. Nu primim viata doar in momentul conceperii noastre sau al nasterii, ca un capital definitiv pe care va trebui sa-l gestionam de-alungul intregii existente terestre. Cred ca putem  primi si dinamiza viata care vine in intampinarea noastra sub toate formele, asa cum ni se prezinta ea in fiecare zi.

            In orice intanire, prin stimulii care ne vin in acelasi timp de la natura, de la finte, de la evenimente si de la situatii care intercationeaza cu noi, viata este prezenta peste tot. Suntem intr-o oarecare masura relee, transportatori de viata.

            Primim daruri de la viata, daca stim sa le acceptam, dar putem sa le si oferim, sa le raspandim, sa le cream.

            Fiecare dintre noi ar putea sa se intrebe seara inainte de culcare:

“Ce dar de viata am oferit astazi? Ce cuvant, ce privire, suras, ce gest, ce acceptare, ce confirmare am oferit, am primit sau am dezvaluit?”

            Cine pote oferi in fiecare zi celui pe care il intalneste sentimentul ca isi sporeste viata, ca isi insenineaza privirea, ca reuseste sa se exprime, ca se simte mai amabil?

            Cine isi poate propune sa accepte mai bine, sa indrazneasca sa se iubeasca si sa iubeasca pe de-a intregul?

            In felul aceste poate deveni un semanator de VIATA!

            Pentru ca “viata este un fel de dar pe care il detinem pentru un scurt moment…numai” .(H. Wassmo)

sursa: Jacques Salomé – „Curajul de a fi tu insuti”

Sufăr de anxietate! Ce să fac?

Fiecare dintre noi experimentează în faţa unei situaţii, semnificată drept „pericol”, o emoţie naturală de teamă. De exemplu, într-o situaţie  de viaţă precum un incediu această emoţie este benefică, întrucât descătuşează adrenalina  – hormonul supravieţuirii. Adrenalina este cea care alertează întregul corp şi îl mobilizează pentru luptă.

Problemele apar atunci când experimentăm această emoţie nejustificat, de exemplu stând întinşi în pat şi gândindu-ne la examenul de mâine, simţim cum inima bate cu putere, respiraţia devine din ce în ce mai alertă. Şi, până la examenul respectiv, mai sunt câteva ore. Prin urmare, cum vom face faţă acestui examen, dacă într-un mediu confortabil cum e casa manifestăm astfel de reacţii?

Dicţionarul de psihiatrie şi psihopatologie clinică Larousse defineşte anxietatea drept starea de nelinişte în care predomină perceperea unei situaţii care, deşi nedefinită ca timp şi spaţiu, s-ar putea dovedi periculoasă.

Care sunt simptomele anxietăţii (cum se manifestă)?

Manifestările vizibile ale acestui sindrom sunt resimţite atât în plan psihologic (subiectiv) cât şi în plan fizic. Cel mai adesea sunt resimţite:

  • stare de astenie globală;
  • fatigabilitate (oboseală psihică);
  • alertă permanentă;
  • insomnie;
  • cefalee;
  • tensiune emoţională;
  • slabiciune fizică şi psihică;
  • teamă de viitor;
  • palpitaţii;
  • tremor;
  • transpiraţii reci;
  • furnicături la nivelul membrelor;
  • ruminatii (gânduri obsesive legate de pericolul iminent);
  • lipsa poftei de mâncare (inapetenţă);
  • frică nejustificată de moarte;
  • frică nejustficată de a nu se întâmpla ceva rău;
  • constipaţie;

Anxietatea devine o problema când este prea intensă sau durează prea mult prin comparaţie cu motivul care a declanşat-o. Modificările produse în corpul nostru de către adrenalina sunt inadecvate momentului şi persistente, devenind simptome ale anxietaţii care ne perturbă viaţa prin simpla lor prezenţă sau afectează felul în care funcţionam în cel puţin unul din domeniile importante ale vieţii : familie, serviciu, relaţii sociale.

Comportamentul anxios este încurajat încă din primii ani de viaţă.  Un mediu familial fundamental nesigur şi lipsa armoniei obligă copilul să îşi creeze un model despre sine şi ceilalţi bazat pe alertă permanentă. Un mediu familial fundamental sigur, caracterizat prin armonie, confort şi susţinere amplifică copilului sentimentul de siguranţa personală.

Cultura familială oferă, de asemenea, un model activ de interiorizare a comportamentului anxios. Astfel, o cultură familială ce manifestă protecţie în situaţii traumatizante, de genul probleme de sănătate, stimulează însuşirea unor comportamente de „luptă”, de confruntare cu situaţia. Într-o cultură familială ce manifestă nelinişte şi timiditate în situaţii traumatizante, copilul va „imita” comportamentul familial şi îşi va internaliza nesiguranţa şi neliniştea în astfel de situaţii.

Prin urmare mediul familial joacă un rol esenţial în dezvoltarea mecansimelor de adaptare (copying) şi gestionare a evenimentelor de viaţă.

Unde începe anxietatea?

De cele mai multe ori adaptarea la situaţiile de viaţă sunt încununate de succes: depunem efort individual şi obţinem rezultatele dorite. Uneori, deşi obtinem rezultate pozitive, cantitatea de energie mobilizată este prea mare. Oboseala va determina trăirea situaţiei respective de viaţă, deşi rezolvată cu succes, drept  insatisfacţie.

Mergând pe principiul învăţătii continue vom internaliza acest mod de rezolvare a situatiilor şi îl vom folosi pentru toate situaţiile de viaţă traversate.

Dacă vom reuşi să tolerăm acest disconfort şi să ni-l explicăm prin prisma dorinţei personale de a realiza cât mai multe atunci acest stil de viaţa nu va ridica probleme.

Dacă însa diconfortul resimţit atinge manifestări ce nu le mai putem controla, vom evita situaţiile de viaţă despre care ştim că ne fac vulnerabili si mai mult şi pe cele despre care anticipăm că ne-ar face rău.

Forme ale anxietăţii: anxietatea cunoaşte forme multiple, în funcţie de obiectul teamei şi al reacţiilor corporale determinate de adrenalină.

  • anxietatea generalizată;
  • atacul de panică;
  • fobia sociala;
  • fobii simple: teama de spaţii largi (agorafobie), teama de spaţii înguste (claustrofobie), teama de înalţime (acrofobie), de boală (nozofobie), de animale (zoofobie);
  • tulburarea anxioasa determinată de probleme medicale;
  • tulburarea anxioasă datorată consumului de substanţe chimice;
  • tulburarea de stres post-traumatic;
  • tulburarea acută de stres;

Prin urmare anxietatea, sub orice forma de manifestare, îşi pune amprenta asupra calităţii vieţii noastre, asupra modului în care ne bucurăm de succesele personale, asupra vieţii de familie şi  vieţii profesionale. Mai mult anxietatea, pune stăpânire şi pe sănătatea noastra fizica, determinând apariţia unor tulburări psihosomatice (hipertensiune arterială, cefalee, ulcerul duodenal).

Intervenţia terapeutică in anxietate (o abordare integrativă):

Tratarea anxietăţii implică acţiuni în toate palierele fiinţei umane:  emoţional, raţional, fizic.

Intervenţia la nivel cogntiv: vizează restructurarea sistemul de credinţe şi idei care susţin manifestările anxietăţii (simptomele). Altfel spus, uneori sistemul nostru de gandire trebuie transformat pentru a ne însuşi noi comportamente, mult mai adaptate vieţii zilnice. Unele dintre credinţele şi comportamentele noastre nu ne mai sunt necesare, iar prin progamul de psihoterapie vom reuşi să renunţam la ele şi să le dezinvestim ca fiindu-ne de folos.

Intervenţia la nivel emoţional: vizează însuşirea unui sistem eficient de management al emoţiilor; conştientizarea emoţiilor din viaţa noastra şi asocierea unor comportamente şi atitudini eficiente de adaptare. Totodată vom conştientiza noi resurse interioare de rezolvare a situaţiilor de viaţă; scopul final fiind transformare într-un Sine interior puternic, încrezător, entuziasmat de viaţă, optimist.

Intervenţia la nivel fizic: vizează decongestionarea tensiunii fizice, însuşirea starii la nivel fizic de bine caracterizată prin linişte interioară, relaxare.

Programul de psihoterapie va oferi posibilitatea cunoaşterii interioare şi descoperirii unui potenţial încă nefolosit din noi înşine. Procesul de transformare interioară implică un ritm propriu fiecărui om, este unul natural, evolutiv.

Anxietatea, prin manifestările ei, poate fi prilej de a călători spre noi înşine  călătorie care are drept scop crearea unei structuri interioare capabilă să se adapteze mult mai eficient vieţii. Dar această călătorie începe odată cu conştientizarea nevoii de ajutor specializat şi asumarea unei parteneriat constructiv alături de psihoterapeut.

Mult curaj!

 

 

Published in: on 31 Ianuarie 2011 at 01:13  Comments (20)  
Tags: , ,

De astazi aleg sa ma eliberez de teama…

Teama

Nesiguranta

Incertitudine

Frustrari interioare

Emotii distructive

Nefericire

Singuratate

Te-ai intrebat vreodata cat timp din viata ta investesti in astfel de reactii? Te-ai intrebat vreodata cata energie (extrem de utila in alte proiecte esentiale pentru viata ta) irosesti cu astfel de reactii? Te-ai intrebat vreodata de ce le traiesti?

Astazi te provoc sa invatam impreuna cum sa ne eliberam de temerile interioare. Si te avertizez ca lectia iti va provoca initial disconfort pentru ca e vorba despre o investitie…INVESTITIA TA INTERIOARA (desi irationala), investitie ce dureaza de ceva timp (luni, ani de zile) …iar drumul transformarii, al eliberarii de trecut si de ceea ce a fost nu este simplu.

Avem nevoie de cateva instrumente : trei hartii, trei plicuri si un pix.

Sa incepem…

Mai intai trebuie sa intelegi ce inseamna emotii distructive.

In calitate de fiinte vii dotate cu constiinta si inteligenta, cautam zilnic mecanisme de adaptare (coping) la realitatea inconjuratoare si cea interioara. Fiecare eveniment extern este filtrat si semnificat in interiorul nostru, filtrele utilizate fiind de natura rationala (ganduri, judecati) si emotionala (trairi afective). Filtrele rationale si emotionale sunt utilizate totodata si pentru analiza realitatii noastre interioare, a dorintelor si asteptarilor de viata.

Suntem programati genetic sa fim fericiti si impliniti pe parcursul nostru existential. Filtrele noastre sunt, prin urmare, cele responsabile de rezonanta acordata evenimentului traversat. De multe ori „exageram” in investitia afectiva sau rationala vis-a-vis de evenimentul parcurs. De ex. pierderea cuiva drag – eveniment semnificat in mod rational drept negativ – poate determina reactii de tip depresiv (tristete exagerata, pierderea ratiunii de a trai) daca persoana alege sa traiasca acest eveniment drept tragedie.

Analiza reala, sanatoasa, rationala a evenimentului de viata atrage dupa sine reactii sanatoase (judecati si emotii constructive adaptative) in timp de analiza subiectiva, irationala a evenimentului de viata atrage reactii nesanatoase (judecati si emotii distructive, dezadaptative). Emotiile distructive atrag amanari de decizii majore vis-a-vis de viata ta, cheltuire inutila de timp existential (atat de util pentru fabricarea si finalizarea proiectelor tale de viata).

Acum te invit sa iei cele trei hartii…

Noteaza pe prima hartie TRECUTUL MEU. Alege o fraza reprezentativa pentru  a defini trecutul tau. Poti folosi orice fraza care sa descrie cel mai bine trecutul tau.

Noteaza pe cea de-a doua hartie VIITORUL MEU. Creioneaza pe aceasta foaie o dorinta…cea mai puternica dorinta a ta! Defineste-o foarte clar astfel incat sa stii exact ce ai de facut!

Noteaza pe cea de-a treia hartie PREZENTUL MEU. Aici te invit sa reflectezi asupra fiintei tale, asupra modului in care alegi sa traiesti prezentul tau! Descrie ce simti in acest moment al vietii tale, descrie ce gandesti in acest moment despre viata ta!

Acum ia cele trei hartii si pune-le in cele trei plicuri. Ia prima hartie si pune-o intr-un plic pe care vei scrie TRECUTUL MEU; ia  a doua hartie si pune-o intr-un plic pe care vei scrie VIITORUL MEU;  ia cea de-a treia hartie si pune-o intr-un plic pe care vei scrie PREZENTUL MEU!

Te invit acum sa lipesti primul plic, TRECUTUL TAU, pentru ca nu mai putem modifica nimic din acest trecut! Evenimentele, oamenii plecati din viata ta, dezamagirile toate au construit acest trecut. El este real si de aici plecam…de la acest bagaj…Inceteaza sa mai cauti raspunsuri inutile la evenimente trecute…ele s-au petrecut si nu le mai putem modifica! Inchizand acest plic…te vei impaca cu trecutul tau si vei intelege ca el reprezinta istoria ta, istorie ce trebuie sa ti-o asumi..face parte din tine!

Ia cel de-al doilea plic VIITORUL TAU! Acest plic contine o dorinta…ceva ce ai de facut! Ti-ai notat pasii? Stii cum anume sa obtii ce vrei? Stii care ti-e drumul? Ti-ai stabilit termene? Da…Nu…Poate…Lasa acest plic desfacut, dar pune plicul intr-un loc la indemana, astfel incat in fiecare zi sa revizuiesti continutul lui! Dorinta ta se poate materializa doar cu contributie zilnica!

Acum ne vom ocupa de cel de-al treilea plic: PREZENTUL TAU! Te invit sa analizam acest prezent…rolul tau va fi de fin observator..Prin urmare ce contine prezentul tau? Ce personaje de viata? Ce scenariu de viata? Ce strategii de adaptare? Ofera o nota universului tau interior…e echilibru, liniste, energie pozitiva sau e stres, dezechilibru, teama, etc… Observa acum daca nu cumva emotii sau ganduri apartinand celorlalte doua plicuri, trecut sau viitor, nu te deconcentreaza de pe prezent? Observa apoi TU – FIINTA TA unde este in aceasta poveste? Aruncata intr-un trecut – jelit/nostalgic sau intr-un viitor temator/panicat?

Acum te voi provoca: POTI ALEGE…!!! Sa te opresti din acest exercitiu, sa imi reprosezi ca e greoi…ca nu ai rabdare sa il finalizezi…ca viata ta inseamna si momente bune si momente neplacute! SAU Sa mergi mai departe cu acest exercitiu si sa te opresti cateva secunde asupra TA…asupra modului in care alegi sa traiesti acest prezent! Elibereaza-te de trecut si permite viitorului tau sa se construiasca prin actiunile tale zilnice! Elibereaza-te de trairi afective negative care nu fac decat sa mentina cercul vicios al sentimentelor de neputinta si nefericire! ALEGE de astazi sa TRAIESTI in prezent, in armonie cu fiinta ta! Renunta la a te mai agata de oameni, locuri….lasa-i sa plece din viata ta daca povestea lor pentru tine a ajuns la final! Renunta la teama…la nelinistea determinata de ce va fi? Nu vei stii niciodata ce va fi daca nu contribui la acel viitor!

Prin umare, reactionezi cu teama pentru ca nu stii sa controlezi prezentul, nu stii sa te bucuri cu toata fiinta ta de CE ESTI TU IN PREZENT! Reactionezi cu teama pentru nu vezi dincolo de ea, esti prins/a in capcanele mecanismelor  ei si crezi ca totul este imposibil…ca NU POTI!

Dar, fiecare zi e  o noua sansa spre transformarea ta! Si sunt incantata sa stiu ca va veni o zi, curand, foarte curand, in care tu vei intelege cine esti si ce reprezinti in prezentul tau…pentru ca ai ales sa iti asumi aceasta lectie!

Drumul spre tine incepe de aici…din acest moment…sunt raspunsuri care le gasesti in trecutul, dar doar raspunsuri! Viitorul ti-l construiesti asumandu-ti ceea ce reprezinti astazi…acum…in timp ce citesti acest articol!

Te invit sa te descoperi…

 

 

Published in: on 27 Decembrie 2010 at 04:30  Lasă un comentariu  
Tags: ,

BANCA DE DRAGOSTE…

Va invit sa facem un exercitiu de imaginatie in care sa creionam relatia de cuplu pe care o traiti in prezent sub forma unui depozit emotional.

Fiecare placere, emotie constructiva ar corespunde actiunii de alimentare al depozitului dvs. emotional, in timp ce conflictele, lipsa solutiilor la problemele curente, blocajele din cuplu ar corespunde actiunii de retragere.

Privind in ansamblu, putem emite ipoteza ca in perioada de seductie majoritatea cuplurilor alimenteaza depozitul emotional, intrucat cei doi parteneri sunt centrati pe satisfacerea nevoilor celuilalt.

Pecetluirea cuplului in forma de relationare „casatorie” determina un relas din partea partenerilor, apare perceptia eronata ca depozitul emotional este suficient de solid si astfel cei doi parteneri aleg constient sa se hraneasca doar din economii. Actiunile de retragere sunt dovezi constante ale acestei “odihne emotionale” intarita prin investitia  actului de casatorie drept garant al stabilitatii cuplului.

Cele mai multe cupluri se trezesc in momentul in care banca – constiinta individuala  – emite mesaje de genul “nemultumiri interioare vis-a-vis de calitatea relatiei de cuplu”, “sentiment de instrainare fata de partenera/partener”, “sentimente de singuratate in doi”.

Banca de dragoste sau banca investitiei noastre afective in relatia de cuplu se bazeaza pe urmatoarele principii:

o Intelegerea realitatii cuplului;

o Constientizarea nevoilor personale si ale partenerei/partenerului si mai ales integrarea in relatia de cuplu;

o Proiectarea cuplului, identificarea etapelor de dezvoltare, consolidare si functionare.

Fiecare dintre noi isi construieste realitatea exterioara plecand de la realitatea interioara. Astfel ca, de multe ori, suntem tentati sa generalizam propriile emotii, atitudini, ganduri ca apartinand tuturor, desi nimic din ceea ce ne inconjoara nu valideaza acest lucru. “Contaminarea” realitatii exterioare este un proces zilnic in relatia de cuplu mai ales in faza de seductie.  Din acest motiv multe cupluri raman doar in faza de seductie, nu evolueaza pentru ca realitatea lor se bazeaza doar pe proiectii senzoriale si perceptive.

Intelegand ca relatia de cuplu implica doi parteneri, doua realitati de a privi lucrurile, ne asumam constient diversitatea. Astfel ca, plecand de la doua realitati, treptat putem descoperi o realitate a cuplului, impartasita de ambii parteneri, negociata, flexibila si adaptabila realitatii exterioare care dinamizeaza cuplul.

Fiecare cuplu se bazeaza pe tranzactii zilnice, tranzactii potentate de nevoile fiecarui partener. Constientizand nevoile personale si ale partenerei/partenerului nostru ne putem armoniza si mai ales adapta cultura cuplului. Intelegand ca femeile sunt centrate in relatia de cuplu pe nevoi relationale si ca barbatii sunt centrati in relatia de cuplu pe nevoi actionale putem echilibra cele doua forte opuse si complementare ce stau la baza oricarui cuplu: dorinta de fuziune (relatie si comunicare – tipic feminina) si dorinta de autonomie (liberate de actiune – tipic masculina).

Cuplurile fericite sunt formate din parteneri autonomi. Cuplurile nefericite sunt formate din parteneri fuzionali, fuziunea implicand ca cel putin un partener sa fie dependent si altul contra-dependent.

Asemeni oricarei echipe si cuplul trece prin etape de crestere si stagnare, etape importante in viata lui (bineinteles tranzactiile si procesele sunt mult mai sensibile). Modalitatea in care este depasita si mai ales asumata fiecare etapa coreleaza cu stabilitatea cuplului:

o       Etapa de seductie: partenerii nu sunt siguri de relatia din care fac parte; apare tendinta de a ne prezenta intr-o sumedenie de calitati (de la aspectul vestimentar la modul in care ne formulam opiniile);

o       Lupta pentru putere: manifestarile inconstiente ale rolurilor dominante sunt la ele acasa; partenerii incep sa vizualizeze persoana reala din fata lor; diferentele sunt uneori surse de conflict; modalitatea in care este negociata aceasta etapa determina trecerea la etape superioare (angajament si deschiderea fata de celalalt); numeroase cupluri raman in aceasta faza si recurg la separare datorita imposibilitatii de a renunta la rolul dominant;

o       Angajamentul: se bazeaza pe o cunoastere reala si acceptarea neconditionata a celuilalt; realitatea cuplului se bazeaza pe valori comune;

o       Deschiderea catre celalalt: este etapa la care ajung cuplurile dupa ani buni de existenta; in ciuda greutatilor vietii in doi, reusita este posibila atat timp cat cuplul este investit asemeni un PROIECT EXISTENTIAL;

Prin urmare BANCA DE DRAGOSTE poate fi profitabila doar daca ati investit cuplul dumneavoastra drept PROIECT EXISTENTIAL, proiect ce implica timp, energie si mai ales alimentare permanenta. Investind zilnic, rational si emotional in BANCA DE DRAGOSTE veti realiza cel mai profitabil PROIECT DE VIATA. Poate pe termen scurt, relatiile senzoriale, bazate pe pasiune si conditionari de tipul “aici si acum” animeaza instinctivitatea si nevoile noastre fundamentale, pe termen mediu si lung pierderile sunt semnificative, veti pierde timp (din propriul timp existential care este ireversibil) si energie (pe care o puteati canaliza in alte proiecte benefice).

Dar pentru realizarea unui astfel de PROIECT trebuie sa fim pregatiti sa il proiectam, gestionam si mai ales asumam.

Propuneti, ca incepand de astazi, sa iti faci un depozit la BANCA DE DRAGOSTE! Iar, daca simti ca ea/el este cea/cel careia/caruia vrei sa ii dedici timpul tau fizic din aceasta existenta implica-l in calitate de codebitor…daca nu intoarce foaia…nu te mai pierde in conflicte inutile sau situatii care nu te fac fericit/a… Esti stapanul propriei tale existente nu sclavul propriilor temeri…prin urmare ALEGE SANATOS PENTRU TINE!

Published in: on 6 Decembrie 2010 at 15:24  Comments (1)  

Nu exista iubiri imposibile… (J. Salome)

Nu exista iubiri imposibile…Exista iubiri contrariate sau violentate de catre terte persoane sau de catre reguli, sau interzise inca de tabu-uri. Si sunt mult mai numaroase decat ne putem imagina. Exista iubiri traversate de frici, ratacite de amagiri, batute de vanturi contrare, infranate de obstacole reale sau imaginare, inchise de ziduri pe care ni le imaginam, pentru noi sau pentru celalalt.

Nu exista iubiri imposibile… pentru ca iubirea este una dintre fortele cele mai puternice, este purtatoarea unei energii atat de mari, incat este capabila sa traverseze multe dificultati, sa se opuna pericolelor nenumite, sa invinga toate opozitiile, si sa depaseasca toate obstacolele. Este adevarat ca exista iubiri fragilizate de indoiala…ranite de contradictii…ratacite in credinte sau asasinate de certitudini eronate.

Nu exista iubiri imposibile….ci doar relatii amoroase care par imposibile. Dar dincolo de asta cu totii cunoastem atatea povesti de iubire, care aveau impotriva lor toate fortele universului, care ar fi trebuit sa fie imposibile si care totusi au supravietuit si chiar au rezistat in ciuda tuturor interdictiilor, tuturor obstacolelor.

Iubirea (…) ascunde in ea misterele vietii, iar acest fapt ii da o forta inepuizabila, forta care ne uimeste, fara sa ne surprinda, atunci cand noi suntem beneficiarii.

Published in: on 4 Decembrie 2010 at 09:39  Comments (6)  

A invata sa spui NU dependentei in relatia de cuplu…

Deseori suntem pusi in situatii de viata in care nu stim sa spunem “nu”; relatia de cuplu fiind un exemplu de domeniu in care aceasta problema se manifesta vizibil: nu stim sa spunem “nu” unor comportamente/atitudini ce nu raspund nevoilor noastre; nu stim sa spunem nu abuzului emotional/fizic; nu stim sa spunem nu infidelitatii; nu stim sa spunem nu iubirii dependente.

De ce simtim acest deficit de libertate in cuplu? Ce ascunde aceasta incapacitate ? Unde am invatat aceasta atitudine defectuoasa ?

Factori responsabili de formarea atitudinii si comportamentului relational :

  • Modelul parental : cuplul oglindeste modelul familial bazal al celor doi parteneri. Prima copilarie reprezinta pentru copil insusirea intrumentelor relationale utile, mai tarziu, in relatia de cuplu. Identificarile cu modelul parental vor fi utilizate de viitorul adult pentru a-si construi si mentine propria relatie de cuplu. Astfel un model familial nestructurat, caracterizat prin lipsa parintilor/unui parinte, tranzactiilor relationale si afective intre parinti – copil dezvolta o atitudine de inadaptare sociala, viitorul adult se va izola social. Modelul familial structurat, caracterizat prin prezenta activa a parintilor, in care rolurile parentale sunt bine definite, tranzactiile relationale si emotionale sunt puternice – dezvolta o atitudine adaptata social, viitorul adult va semnifica spatiul social drept spatiu de actiune si interactiune…va cauta acest spatiu semnificat drept confortabil.
  • Scenariul de viata: simbolistica si acordarea de semnificatii face parte din viata noastra zilnica. Suntem specialisti in a acorda semnificatii evenimentelor din viata noastra. Suntem specialisti in a ne construi scenarii de viata cu ajutorul carora sa depasim mai usor experientele traite. In functie de scenariul construit ne atribuim si rolurile dominante: salvator, victima sau persecutor; respectiv atitudinea de “a-i salva pe ceilalti”;   atitudinea de “dependenta fata de ceilalti” si atitudinea de “a-i pedepsi pe ceilalti”. In functie de aceste roluri dominante se dezvolta stiluri de comportamente relationale specifice.

Cuplul si mai ales spatiul emotional creat intre cei doi parteneri implica set-uri de comportamente si atitudini.  Protagonistii acestui parteneriat isi negociaza zilnic nevoile, le intretin si contribuie mutual la satisfacerea lor astfel incat armonia/echilibrul sa domine. Negocierea emotionala si rationala constituie mecanismul de intretinere zilnica al cuplului.

De ce negociere si nu compromis? Pentru ca un compromis implica miza “castig-pierdere” pentru parteneri, respectiv unul dintre parteneri se va afla in situatia de a accepta conditii conflictuale cu nevoile lui relationale. Negocierea implica miza “castig-castig”, premisa initiala este ca adoptarea unui anumit comportament pentru cuplu aduce satisfactii bilaterale. Prin urmare, negocierea dinamizeaza cuplul, ii ofera solutii alternative de escaladare a problemelor zilnice…compromisul il frustreaza, creeaza surse de nemultumire si conflict.

Ce inseamna depedenta in relatia de cuplu? Cum poate fi definita ea si mai ales combatuta? Numim un partener dependent acea persoana care nu reuseste sa isi construiasca existenta dincolo de spatiul de actiune al cuplului; acel partener care nu reuseste sa se bazeze pe propria valorizare si o proiecteaza excesiv pe celalalt – manifestand gesturi/dovezi de iubire excesive; acel partener care si-a pierdut autonomia. Cuplul prin definitie implica o oarecare dependenta relationala a carei consecinta vizibila este sudura/unitatea lui…dar depasirea acestui prag poarta denumirea de dependenta patologica, in care nevoile de atentie si dovezile de iubire ale unui partener se transforma in “povara” pentru celalalt!

Daca initial atitudinea de dependenta poate fi considerata drept dovada de maturitate, iubire, incredere, activism…de ex. a-ti consulta partenerul; a-i cere opinia vis-a-vis de problemele cu care te confrunti; in timp aceasta atitudine se poate transforma in inactiune, inhibitie a liberului arbitru…partenerul in cauza isi pierde supletea decizionala transformandu-se in dependenta consultativa.

Capcanele dependentei intr-o relatie:

  • Perceptia distorsionata a Sinelului: persoanei dependente ii este alterata perceptia propriei valorizari. Persoana in cauza nu isi mai constientizeaza propria valoare si o proiecteaza excesiv pe celalalt…asteptand gesturi si dovezi continue de afectiune, apreciere. Persoana in cauza isi neaga propria unicitate…nu o mai constientizeaza si incearca sa o recastige prin feedback-urile celuilalt/celorlalti.
  • Alterarea starii de bine individuale: persoana dependenta traieste continuu conflicte interioare, idei cu caracter obsedant ce sunt insotite de comportamente defectuoase…lipsite de autonomie/echilibru interior.
  • Pierderea sentimentului de siguranta in relatie: persoana dependenta investeste timp si energie in scenarii relationale de tip suspicios, interpretativ. Crizele afective se succed cu repeziciune….uneori ajungand la forme de gelozie patologica.
  • Pierderea resurselor decizionale rationale: persoana dependenta manifesta un deficit decizional…deciziile legate de probleme existentiale sunt adesea afective, lipsite de analiza rationala a alternativelor. Majoritatea persoanelor dependente cauta sa pastreze “cu orice pret” relatia de cuplu…un eventual divort le-ar dezorganiza psihic (studiile arata ca actul suicidal este o optiune frecventa pentru personalitatile de tip dependent).

Te invit sa te analizezi…tu ce tip de relatie dezvolti? Ce tip de iubire promovezi? Si mai ales te invit sa inveti sa iubesti sanatos…

Published in: on 17 Iulie 2010 at 00:30  Comments (2)  

Ferestrele prin care privim lumea si tipurile de personalitate

Stim cu totii ca raportarea la lumea exterioara se realizeaza prin intermediul unei grile personale, grila  ce insumeaza atitudini, credinte, valori personale.

Comportamentul manifestat fata de ceilalti este ghidat de “grila personala” – un adevarat cadru de referinta pentru modul in care ne raportam la lumea exterioara.

De multe ori suntem tentati sa ne lansam in teorii explicative vis-a-vis de evenimentele ce intervin in viata noastra; teoria atriburii cauzalitatii fiind cea mai populara. Cultura familiala a dezolvat in noi de-a lungul copilariei semnificatii, internalizate drept judecati de valoare, vis-a-vis de “cui apartine responsabilitatea” pentru ceea ce ni se intampla. Intr-o familie inchisa, caracterizata printr-un grad de socializare scazut, in care educatia copiilor se face dupa propriile reguli si valori ale parintilor, COPILUL, invata ca ceea ce se intampla in viata lui se datoreaza hazardului/intamplarii/destinului/altora. Oricat de mult s-ar stradui sa depaseasca obstacolele aparute in existenta sa, insuccesul nu poate fi depasit prin efort individual…Intr-o familie deschisa, caracterizata printr-un grad ridicat de socializare, deschisa la modificarea regulilor si conceptiilor dupa modelul altor familii., pentru a-si mentine stabilitatea si echilibru dinamic sunt folosite mecanisme de feedback pozitive sau negative; COPILUL este educat astfel ca ceea ce se intampla in viata lui se datoreaza actiunilor personale…!

Tot cultura familiala dezvolta in noi modele de conduita fata de lume; aceste modele functioneaza drept “ferestre prin care privim lumea” – cadre de referinta (toatalitatea credintelor si atitudinilor esentiale) despre noi insine si despre ceilalti. In functie de cadrul ales putem ajunge sa privim lumea printr-o sticla care deformeaza realitatea…distorsiunile nefiind altceva decat propriile asteptari proiectate pe lumea exterioara.

Cunoscute drept pozitii  de viata, ferestrele prin care privim lumea reflecta propria pozitie fata de viata insasi, convingerile despre noi insine si despre cei din jur:

  • Fereastra “eu sunt ok  – tu esti ok”: fereastra care ne permite sa stabilim raporturi sanatoase si eficiente cu ceilalti. Asumarea ei implica acceptarea unui respect mutual fata de ceilalti din viata noastra…suntem fiinte unice si valoroase asa cum ceilalti/TU sunt/esti o fiinta unica si valoroasa. Tipul de personalitate specific acestei ferestre este tipul integrat/actualizat de personalitate caracterizat prin creativ, progresist, activ, orientat spre ceilalti/lume, ambitios, prezenta placuta, intelegator, maleabil, increzator (Deschidere+; Extraversie+; Constiinciozitate+, Agreabilitate+, Stabilitate emotionala+).
  • Fereastra “eu nu sunt ok – tu esti ok”: fereastra care ne pozitioneaza intr-o zona de subordonare lumii exterioare. Raporturile stabilite prin aceasta fereastra se caracterizeaza printr-un EU lipsit de valorizare personala, suspiciozitate, lipsa increderii in fortele proprii…ne percepem ca incapabili sa realizam ceva din ceea ce ceilalti realizeaza. Insusirea acestui mod de a privi lumea are la baza o experienta continua: testam aceasta teorie  si strangem zilnic dovezi prin care sa ne “argumentam” propria slabiciune. Dezvoltam de-a lungul timpului un aer neajutorat;  ne obisnuim sa primim ajutor; ezitam inainte de a ne apuca de ceva nou; manifestam neincredere in viitor. Tipul de personalitate specific acestei ferestre este tipul pasiv-dependent caracterizat prin labilitate emotionala, vulnerabilitate emotionala; intelegator, maleabl, dezordonat, inconsecvent, linistit, pasiv, conservator (D-/=; E-/=, C-; A+; S-).
  • Fereastra “eu sunt ok – tu nu esti ok”: fereastra care ne pozitioneaza intr-o zona de superioritate lumii exterioare. Raporturile stabilite prin aceasta fereastra se caracterizeaza printr-un EU narcisic, o imagine personala idealizata, infatuare, criticism. Dezvoltam de-a lungul timpului un aer de superioritate, relatii nedurabile cu cei din jur, deorece tindem sa ii respingem datorita criticilor exagerate. Tipul de personalitate specific acestei ferestre este tipul narcisic (D-; E-; C+; A-; S=/+).
  • Fereastra “eu nu sunt ok – tu nu esti ok”: fereastra ce ne pozitioneaza intr-o zona de dezadaptare fata de lumea exterioara. Pesimismul, esecul sunt valorile promovate de aceasta fereastra…ne asteptam sa esuam in proiectele noastre, ne asteptam ca ceilalti sa esueze, ne asteptam ca sortii sa conspire impotriva noastra. Tipul de personalitate specific acestei ferestre spre lume este tipul dezadaptat caracterizat prin vulnerabilitate, instabilitate emotionala, timiditate, pasivitate, inconsecventa in actiuni, conservatorism (D-; E-; C-; A-; S-).

Cele patru ferestre ne ofera modalitati diferite de interpretare a actiunilor celorlalti si a lumii exterioare. In calitate de fiinte unice si valoroase dispunem de credinte, comportamente si emotii specifice situatiilor cu care ne confruntam.

A fi echilibrat implica un comportament autonom, autentic. Doar una dintre cele patru ferestre ne ofera echilibru la toate nivelurile fiintei noastre: emotional, cognitiv, comportamental/fizic si spiritual. Acceptand ca ceilalti din viata noastra sunt la fel ca noi, ca propriile actiuni implica consecinte asupra lor…manifestam o atitudine integrata de tipul “eu sunt ok – tu esti ok” prin care ne asumam ca locul nostru si al celorlalti in aceasta lume este bine definit!

Published in: on 12 Iulie 2010 at 22:02  Lasă un comentariu  

Nu pot sa mai iubesc?!

Fiecare dintre noi are cel putin o poveste de iubire de referinta; poveste folosita uneori, in mod inconstient, drept grila de comparatie: ne masuram emotiile si trairile cu o stare din trecut (in care am investit enorm), cu ceva ce s-a oprit la un moment dat din evolutie!

Ma intreb si va intreb de ce plierea asta spre trecut? De ce cautam sa reeditam in viata noastra sentimente trecute?

Suntem fiinte umane, fiinte dotate cu abilitati superioare ce ne permit sa filtram realitatea, sa ne protejam de vicisitudinile lumii exterioare. De ce iubirea ne orienteaza spre trecut?

Poate pentru ca, in tertiplul nostru existential, cautam cunoscutul, familiarul, reducerea tensiunii determinata de evenimentele inedite din viata noastra…cautam cararile batatorite asemeni plansului nou nascutului ce traieste drama “nasterii”, drama dislocarii dintr-un mediu securizant si confortabil. Cunoastem pe cineva, ne indragostim si constant simtim deja-vu-uri fata de locuri, oameni, suntete, mirosuri… Inconstientul nostru ne trimite mesaje din trecut, un trecut indepartat dar in iubire atat de aproape. Pentru ca ceea ce simtim nu poate fi masurat in cantitate, in timp…iubirea dureaza cat investim in ea!

Un alt motiv pentru lipsa rupturii dintre RELATIA TRECUTA SI RELATIA ACTUALA e problematicul conflict masculin – feminin, de forma judecatilor de valoare “toti barbatii sunt la fel” sau “toate femeile inseala!”. Si ne e mai usor sa il/o pedepsim pe cel/cea din viata noastra pentru ca face parte din aceasta multime de EI/ELE! Opriti-va putin…reflectati…de ce e mai simplu sa reprosam decat sa construim acest fundament altfel, mai pur, mai altruist, mai sanatos? De ce trimitem altora “invitatii” pentru analiza povestii noastre de iubire…el/ea nu va veni decat cu propria sa harta…! DAR HARTA LUI/EI NU ESTE TERITORIUL RELATIEI NOASTRE (REALITATEA)…tu esti cel traieste in spatiul relational, tu esti cel care decizi sa traiesti in prezent, aici si acum! Fara coincidente…pentru ca in prezentul tau…iubirea nu poate avea coincidente…daca totusi exista du-te in trecut si gaseste raspunsurile…dar mai ales rezolva-le!

Ne detasam de trecut doar la nivel atitudinal si comportamental…sufletul/emotionalul ramane in chingile trecului. Deci va propun sa va transformati din interior…asemeni pasarii Phoenix ce renaste din propria cenusa. Altfel, detasarea va fi una temporara, nesustinuta, lipsita de continuitate. Si primul obstacol intalnit ne va determina sa utilizam mecanisme de aparare mult mai virulente…ne vom apara si vom invinovati mult mai mult!

In calitate de iubita, am inteles ca EL nu e vinovat pentru ca ma iubeste; eu trebuia sa imi asum aceasta lectie a iubirii in prezent, ea se desfasoara in spatiul meu intim in acest moment. Dumnezeu stie ce va fi maine, peste un an sau zece ! Dar… imi doresc sa imbatranesc alaturi de el, sa il numesc tatal copilului ce il voi purta in pantecele mele, sa construim acest scenariu al vietii conjugale impreuna.  Si am invatat ca nu ii pot reprosa ca am fost ranita de un alt EL…am invatat sa zidesc altfel caramiziile relatiei astfel incat noua constructie sa reziste tuturor intemperiilor vietii. Rasuflu usurata de eliberarea de trecut…am ales sa zambesc la gandul ca sunt amintirea dulce a altcuiva decat lacrima unei povesti de iubire imposibila. Dar, mi-au trebuit ani sa invat sa DEVIN “femeia subiect a unei relatii” nu “femeia obiect a unei relatii”.

Pentru ca eu am ales sa ma detasez de trecut….

Published in: on 1 Martie 2010 at 14:53  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,