BANCA DE DRAGOSTE…

Va invit sa facem un exercitiu de imaginatie in care sa creionam relatia de cuplu pe care o traiti in prezent sub forma unui depozit emotional.

Fiecare placere, emotie constructiva ar corespunde actiunii de alimentare a depozitului dvs. emotional, in timp ce conflictele, lipsa solutiilor la problemele curente, blocajele din cuplu ar corespunde actiunii de retragere.

Privind in ansamblu putem emite ipoteza ca in perioada de seductie majoritatea cuplurilor alimenteaza depozitul emotional intrucat cei doi parteneri sunt centrati pe satisfacerea nevoilor celuilalt.

Pecetluirea cuplului in forma de relationare casatorie determina un relas din partea partenerilor, apare perceptia eronata ca depozitul emotional este suficient de solid si astfel cei doi parteneri aleg constient sa se hraneasca doar din economii. Actiunile de retargere sunt dovezi constante ale acestei “odihne emotionale” intarita prin investitia  actului de casatorie drept garantant al stabilitatii cuplului.

Cele mai multe cupluri se trezesc in momentul in care banca – constiinta individuala  – emite mesaje de genul “nemultumiri interioare vis-a-vis de calitatea relatiei de cuplu”, “sentiment de instrainare fata de partener/a”, “sentimente de singuratate in doi”.

Banca de dragoste sau banca investitiei noastre afective in relatia de cuplu se bazeaza pe urmatoarele principii:

o Intelegerea realitatii cuplului;

o Constientizarea nevoilor personale si ale partenerului/partenerei si mai ales integrarea in relatia de cuplu;

o Proiectarea cuplului, identificarea etapelor de dezvoltare, consolidare si functionare;

Fiecare dintre noi isi creioneaza realitatea exterioara plecand de la realitatea interioara. Astfel ca, de multe ori, suntem tentati sa generalizam emotii, atitudini, ganduri ca apartinand tuturor, desi nimic din ceea ce ne inconjoara nu valideaza acest lucru. “Contaminarea” realitatii exterioare este un proces zilnic in relatia de cuplu mai ales in faza de seductie.  Din acest motiv multe cupluri raman doar in faza de seductie, nu evolueaza pentru ca realitatea lor se bazeaza doar pe proiectii senzoriale si perceptive.

Intelegand ca relatia de cuplu implica doi parteneri, doua realitati de a privi lucrurile, ne asumam constient diversitatea. Astfel ca, plecand de la doua realitati, treptat putem creiona o realitate a cuplului, impartasita de ambii parteneri, negociata de acestia si mai ales flexibila si adaptabila realitatii exterioare cuplului, realitate ce dinamizeaza cuplul.

Fiecare cuplu se bazeaza pe tranzactii zilnice, tranzactii potentate de nevoile fiecarui partener. Constientizand nevoile personale si ale partenerei/partenerului nostru putem armoniza cuplul si mai ales adapta. Intelegand ca femeile sunt centrate in relatia de cuplu pe nevoi relationale si ca barbatii sunt centrati in relatia de cuplu pe nevoi actionale putem echilibra cele doua forte opuse si complementare ce stau la baza oricarui cuplu: dorinta de fuziune (relatie si comunicare – tipic feminina) si dorinta de autonomie (liberate de actiune – tipic masculina).

Cuplurile fericite sunt formate din parteneri autonomi. Cuplurile nefericite sunt formate din parteneri fuzionali, fuziunea implicand ca cel putin un partener sa fie dependent si altul contra-dependent.

Asemeni oricarei echipe si cuplul trece prin etape de crestere si stagnare, etape importante in viata lui (bineinteles tranzactiile si procesele sunt mult mai sensibile). Modalitatea in care este depasita si mai ales asumata fiecare etapa coreleaza cu stabilitatea cuplului:

o       Etapa de seductie: partenerii nu sunt siguri de relatia din care fac parte; apare tendinta de a ne prezenta intr-o sumedenie de calitati (de la aspectul vestimentar la modul in care ne formulam opiniile);

o       Lupta pentru putere: manifestarile inconstiente ale rolurilor dominante sunt la ele acasa; partenerii incep sa vizualizeze persoana reala din fata lor…diferentele uneori sunt surse de conflict; modalitatea in care este negociata aceasta etapa determina trecerea la etape superioare (angajament si deschiderea fata de celalalt); numeroase cupluri raman in aceasta faza si recurg la separare datorita imposibilitatii de a renunta rolul dominant;

o       Angajamentul: se bazeaza pe o cunoastere reala si acceptarea neconditionata a celuilalt; realitatea cuplului se bazeaza pe valori comune;

o       Deschiderea catre celalalt: este etapa la care ajung cuplurile dupa ani buni de existenta; in ciuda greutatilor vietii in doi, reusita este posibila atat timp cat cuplul este investit asemeni un PROIECT EXISTENTIAL;

Prin urmare BANCA DE DRAGOSTE poate fi profitabila doar daca ati investit cuplul dvs. drept PROIECT EXISTENTIAL, proiect ce implica timp, energie si mai ales alimentare permanenta. Investind zilnic, rational si emotional in BANCA DE DRAGOSTE veti realiza cel mai profitabil PROIECT DE VIATA. Poate pe termen scurt, relatiile senzoriale, bazate pe pasiune si conditionari de tipul “aici si acum” animeaza instinctivitatea si nevoile noastre fundamentale, pe termen mediu si lung pierderile sunt semnificative…veti pierde timp (din propriul timp existential care este ireversibil) si energie (pe care o puteati canaliza in alte proiecte benefice).

Dar pentru a creiona un astfel de PROIECT trebuie sa fim pregatiti sa il proiectam, gestionam si mai ales asumam.

Propuneti, ca incepand de astazi, sa iti faci un depozit la BANCA DE DRAGOSTE... Iar daca simti ca el/ea este cel/cea careia/caruia vrei sa ii dedici timpul tau fizic din aceasta existenta implica-l in calitate de codebitor…daca nu intoarce foaia…nu te mai pierde in conflicte inutile sau situatii care nu te fac fericit/a… Esti stapanul propriei tale existente nu sclavul propriilor temeri…prin urmare ALEGE SANATOS PENTRU TINE!

Publicat on 6 Decembrie 2010 at 15:47  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://terapiasufletului.wordpress.com/recomandari/noutati-workshop-uri-cursuri-formare/banca-de-dragoste/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. Daca as fii citit acest articol acum un an …as fii stiut cum sa aleg ,acum am certitudinea ca am gresit iar tie iti dau dreptate in ce ai scris.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: