Nu pot sa mai iubesc?!

Fiecare dintre noi are cel putin o poveste de iubire de referinta; poveste folosita uneori, in mod inconstient, drept grila de comparatie: ne masuram emotiile si trairile cu o stare din trecut (in care am investit enorm), cu ceva ce s-a oprit la un moment dat din evolutie!

Ma intreb si va intreb de ce plierea asta spre trecut? De ce cautam sa reeditam in viata noastra sentimente trecute?

Suntem fiinte umane, fiinte dotate cu abilitati superioare ce ne permit sa filtram realitatea, sa ne protejam de vicisitudinile lumii exterioare. De ce iubirea ne orienteaza spre trecut?

Poate pentru ca, in tertiplul nostru existential, cautam cunoscutul, familiarul, reducerea tensiunii determinata de evenimentele inedite din viata noastra…cautam cararile batatorite asemeni plansului nou nascutului ce traieste drama “nasterii”, drama dislocarii dintr-un mediu securizant si confortabil. Cunoastem pe cineva, ne indragostim si constant simtim deja-vu-uri fata de locuri, oameni, suntete, mirosuri… Inconstientul nostru ne trimite mesaje din trecut, un trecut indepartat dar in iubire atat de aproape. Pentru ca ceea ce simtim nu poate fi masurat in cantitate, in timp…iubirea dureaza cat investim in ea!

Un alt motiv pentru lipsa rupturii dintre RELATIA TRECUTA SI RELATIA ACTUALA e problematicul conflict masculin – feminin, de forma judecatilor de valoare “toti barbatii sunt la fel” sau “toate femeile inseala!”. Si ne e mai usor sa il/o pedepsim pe cel/cea din viata noastra pentru ca face parte din aceasta multime de EI/ELE! Opriti-va putin…reflectati…de ce e mai simplu sa reprosam decat sa construim acest fundament altfel, mai pur, mai altruist, mai sanatos? De ce trimitem altora “invitatii” pentru analiza povestii noastre de iubire…el/ea nu va veni decat cu propria sa harta…! DAR HARTA LUI/EI NU ESTE TERITORIUL RELATIEI NOASTRE (REALITATEA)…tu esti cel traieste in spatiul relational, tu esti cel care decizi sa traiesti in prezent, aici si acum! Fara coincidente…pentru ca in prezentul tau…iubirea nu poate avea coincidente…daca totusi exista du-te in trecut si gaseste raspunsurile…dar mai ales rezolva-le!

Ne detasam de trecut doar la nivel atitudinal si comportamental…sufletul/emotionalul ramane in chingile trecului. Deci va propun sa va transformati din interior…asemeni pasarii Phoenix ce renaste din propria cenusa. Altfel, detasarea va fi una temporara, nesustinuta, lipsita de continuitate. Si primul obstacol intalnit ne va determina sa utilizam mecanisme de aparare mult mai virulente…ne vom apara si vom invinovati mult mai mult!

In calitate de iubita, am inteles ca EL nu e vinovat pentru ca ma iubeste; eu trebuia sa imi asum aceasta lectie a iubirii in prezent, ea se desfasoara in spatiul meu intim in acest moment. Dumnezeu stie ce va fi maine, peste un an sau zece ! Dar… imi doresc sa imbatranesc alaturi de el, sa il numesc tatal copilului ce il voi purta in pantecele mele, sa construim acest scenariu al vietii conjugale impreuna.  Si am invatat ca nu ii pot reprosa ca am fost ranita de un alt EL…am invatat sa zidesc altfel caramiziile relatiei astfel incat noua constructie sa reziste tuturor intemperiilor vietii. Rasuflu usurata de eliberarea de trecut…am ales sa zambesc la gandul ca sunt amintirea dulce a altcuiva decat lacrima unei povesti de iubire imposibila. Dar, mi-au trebuit ani sa invat sa DEVIN “femeia subiect a unei relatii” nu “femeia obiect a unei relatii”.

Pentru ca eu am ales sa ma detasez de trecut….

Ratacire afectiva!

L-a cunoscut la 17 ani…el casatorit cu 2 copii, ea singura, traindu-si din plin adolescenta si nevoile imperioase ale acestei virste.

S-au apropiat din nevoia ei de a intelege masculinul matur si din nevoia lui de a –si rezolva problemele conjugale acrosand o alta EA.

L-a investit drept “barbatul vietii mele”, “eterna iubire” si si-a construit intregul scenariu al vietii raportandu-se la EL.

Au urmat nopti de pasiune nebuna, intalniri pe furis, planuri de viitor, vise, dorinte…timpul parca statea in loc pentru ei doi ! Iar cadoul suprem investit in relatia lor a fost un COPIL…plasmuit intr-una din acele nopti in care cele doua trupuri s-au contopit formand un NOI!

O veste care a schimbat destine….!

El era deja casatorit si mai avea doi copii…deci un nou copil nu era solutia crizei conjugale prin care trecea!

Ea…copil – femeie….cu dorinta de a-si asuma aceasta noua viata!

Dar…a venit lovitura….El a plecat fara nici un motiv…iar Ea a trebuit sa aleaga!

Ce putea sa faca…unde sa se duca….cum isi putea asuma aceasta noua viata singura? Si a decis ce a fost mai bine pentru ea: A RENUNTAT LA NOUA VIATA!

Au urmat luni de regrete, de singuratate, de insomnie si vinovatie, de prabusire in abis…

Au trecut sase ani de suferinta….in care tristetea, pesimismul, nelinistea erau singurele modalitati de a trai !

Intr-o zi s-a trezit si si-a pus intrebarea: ce fac cu viata mea? Ce mai vreau de la aceasta viata?

S-a imbracat…a mancat ceva…s-a asezat la calculator si a dat un search pe net: caut psihoterapeut!

L-a contactat….au sabilit prima sedinta….a numarat orele pana la aceasta sendinta….si l-a intalnit!

Au urmat luni de sedinte…pentru a intelege cine este? Ce isi doreste? Cum poate lupta ? Ce resurse are ?

La capatul acestui travaliu, acestui drum sinuos de ganduri, credinte limitate, de afecte reprimate si-a regasit ZAMBETUL …S-A REGASIT PE EA !

Marturia unei foste cliente…actuala cunoscuta:

„De astazi am ales sa zambesc! De astazi am ales sa ma despart de trecutul dureros si sa traiesc ancorata in prezent! De astazi mi-am regasit sensul vietii…reperele de care sa ma agat…sunt sursele mele interne de putere si vitalitate! De astazi…AM RENASCUT! De astazi am ales sa IL IERT pentru slabiciunea de care a dat dovada…nu a stiut sa isi asume acea noua viata pentru ca el insusi rataceste prin propria viata, fugind de responsabilitati! Si tot de astazi am ales sa ma pozitionez in  viata mea ca un protagonist nu o victima! Nu voi mai accepta sa fiu obiectul nimanui!”